luni, 22 octombrie 2012

Stăpâni de sclavi: românii pe primul loc în Italia

Stăpâni de sclavi: românii pe primul loc în Italia:
Miile de persoane ţinute în sclavie în Italia sunt aproape în totalitate tinere şi foarte tinere, bărbaţi şi femei, inseraţi în cercurile de prostituţie, ale muncii forţate, cerşetoriei, muncilor "ilegale".
Rândurile mizerabililor delincvenţi s-au îngroşat şi în primele opt luni ale lui 2012, judecând după operaţiunile (cel puţin cincisprezece), desfăşurate de diferitele forţe de poliţie, pe teritoriul naţional.
Celulele care compun ceea a fost numit un "un sistem criminal integrat", sunt "agile şi specializate în stare să lucreze în reţea în fiecare ţară de tranzit şi de destinaţie", arată raportul privind traficul de fiinţe umane în Italia, al Serviciului de Analiză a Criminalităţii Direcţia Centrală de Investigaţii Criminale a Departamentului de Siguranţă Publică, din septembrie 2012.
Sistemul se articulează în principal pe trei niveluri (interdependente şi complementare), care se dedică contrabandei cu persoane, exploatării lor, ţinerii în sclavie. La primul nivel există organizaţiile etnice, însărcinate cu planificarea şi gestionarea fluxurilor migratorii; sunt, apoi, cele care operează pe teritoriile de graniţă dintre diferite ţări interesate de trafic (suport logistic, pregătirea documentelor, corupţie etc.) şi cele ale celor care asigură în mod efectiv trecerea frontierelor.
Acestor trei tipologii li se adaugă un "al patrulea nivel", constituit din cei care (italieni

Citeşte mai mult...