vineri, 22 februarie 2013

Benedict al XV-lea, un papă de partea migranţilor

Benedict al XV-lea, un papă de partea migranţilor:

Potrivit lui Ratzinger “dreptul persoanei de a emigra este înscris printre drepturile fundamentale ale omului”. Creştinii trebuie să fie “generoşi, primitori, solidari”, şi să nu uite că şi “Iisus a fost un refugiat”. “Cei care îşi abandonează propriile meleaguri o fac pentru că speră într-un viitor mai bun, dar o fac şi pentru că au încredere că Dumnezeu călăuzeşte paşii omului, precum Avram. Şi astfel imigranţii sunt purtători de credinţă şi speranţă”, spunea Benedict al XVI-lea în urmă cu o lună, la încheierea slujbei Angelus în piazza San Pietro.
Cu câteva zile înainte, cu ocazia predicii din noaptea de Crăciun, a pus “marea problemă morală a modului cum stau lucrurile la noi în ceea ce priveşte exilanţii, refugiaţii, imigranţ ii”, în timp ce “plini de noi înşine, nu lăsăm spaţiu altora”.
Pe timpul scurtului său pontificat, Joseph Ratzinger a vorbit foarte des despre imigraţie, îndemnând catolicii să fie primitori şi să respecte drepturile şi demnitatea celor care îşi părăsesc ţările pentru a fugi de războaie, persecuţii şi sărăcie, sau chiar şi numai în speranţa unei vieţi mai bune. A făcut acest lucru prin intervenţii “spontane” sau, în mod mult mai programat, în mesajele sale anuale cu ocazia Zilei

Citeşte mai mult...