vineri, 29 martie 2013

Bătut cu ranga de conaţionali pentru 30 de euro

Bătut cu ranga de conaţionali pentru 30 de euro:
L-au lovit cu ranga pe un conaţional român pentru a-i fura 30 de euro. Brutalul episod a avut loc la Vittoria, în Sicilia, pe 10 martie: victima este un cetăţean român, rezident în oraş, care a fost găsit de o patrulă a poliţiei prăbuşit la pământ şi cu faţa încă sângerând. Bărbatul a fost dus la urgenţă, unde a fost considerat vindecabil în 8 zile.

Agresorii au fost arestaţi: Costel Filiche, 42 de ani, Nicolae Alin Păunescu, 22 ani şi Emil Păunescu, 44 de ani. Faptele au fost reconstituite datorită unui martor român. Victima şi martorul s-au dus la casa dărăpănată unde au locuit anterior, pentru a-şi lua câteva lucruri personale. Înăuntru erau deja alţi trei conaţionali, cunoscuţi de ei. 
Din motive neînsemnate, şi din cauza stării de ebrietate în care se aflau cu toţii, a izbucnit o mică altercaţie între doi dintre ei, care se împingeau şi se certau în mod furios. Victima a fost lovită în acelaşi timp de două persoane, tată şi fiu, în timp ce un al treilea, ameninţându-l cu un cuţit, îl ţinea sub supraveghere pe martor împiedicându-l să intervină pentru a opri bătaia.
În final, agresatul a reuşit să scape

Citeşte mai mult...