marți, 6 august 2013

Un grup de deținuți români s-a baricadat pentru a protesta într-o celulă a închisorii Poggioreale din Napoli, blocând intrarea în celulă cu mobilier de diferite tipuri. Protestul început în după-amiaza zilei de 28 iulie în Pavilionul Milano s-a încheiat în jurul orei 4 dimineața, după intervenția judecătorului de supraveghere, a procurorului și a consulului României.

Deținuții români, în număr de 12, acuzau condițiile grele de trai din închisoare, unde sunt închiși circa 2.800 de deținuți, față de o capacitate de 1.500. Privind protestul a intervenit sindicatul autonom de Poliție penitenciară Osapp, care vorbește de “risc de implozie pentru închisoarea cea mai aglomerată din Europa”.
Potrivit sindicatului personalul agenților penitenciari are o carență de 300 de unități. Situația este îngreunată de închiderea pentru lucrări de restructurare a unui pavilion care ar putea găzdui 400 de deținuți.
“După prezentările din ultimele zile afirmă secretarul adjunct al sindicatului, Pasquale Montesano cu inspecții și transmisiuni speciale de televiziune, viața închisorii din Poggioreale nu găsește spațiu în activitățile de guvern și a unei lumi politice incapabilă să găsească soluții la neajunsuri și la starea de abandon total”.ăzdui 400 de deținuți.
Citeşte mai mult...
Delicious
TwitterFacebookLinkedInBufferMail
+TAG
Joaca de-a economia: ieftinirea pâinii creşte evaziunea fiscală în afacerile cu alcool


Guvernul a anunţat recent că, de la 1 septembrie, Taxa pe Valoarea Adăugată la pâine scade de la 24% la 9%, iar ca măsură de compensare vor creşte accizele la alcool şi vor fi introduse accize pe bunuri de lux.
Decizia este una cu efect invers. Odată cu creşterea accizelor la băuturile spirtoase, va creşte evaziunea fiscală în acest sector. Adică tocmai ceea ce Guvernul vrea să reducă prin ieftinirea pâinii.
"Unde dai şi unde crapă". Dictonul românesc se potriveşte perfect cu acţiunile Guvernului, care deşi urmăreşte reducerea evaziunii fiscale prin scăderea TVA-ului la pâine, în realitate măsura nu va face decât să înflorească piaţa neagră.
Şi asta din cauza unei alte decizii luate de cabinetul USL: majorarea accizelor la băuturile alcoolice.
De pe
Citeşte mai mult...
Delicious
TwitterFacebookLinkedInBufferMail
+TAG
Ion Besoiu: În tinereţe, cuceream fetele cu poezia, nu cu euro şi Mercedes
Renumitul actor de teatru şi film, Ion Besoiu, ajuns la vârsta de 82 de ani, a mărturisit că în tinereţe cucerea fetele cu poezia, rămânând şi acum un mare iubitor al poeziei.
"Ştiu foarte multe poezii, pentru că oraşul te predispune la aceasta. În tinereţea noastră, ştiam poezii pe care le spuneam fetelor. Cuceream fetele cu poezie, nu cu euro şi cu Mercedes", a spus Ion Besoiu, invitat să recite o poezie pe scena din Piaţa Mare a Sibiului, în timpul Festivalului Internaţional "Cântecele Munţilor".
Cetăţean de onoare al judeţului Sibiu
Besoiu, împreună cu solista de muzică populară, Lucreţia Ciobanu, au fost declaraţi cetăţeni de onoare ai judeţului Sibiu, de Consiliul Judeţean, la iniţiativa coregrafei Silvia Macrea, directoarea unuia din cele mai mari festivaluri internaţionale de folclor din România, "Cântecele Munţilor".
Lucreţia Ciobanu, la aproape 89 de ani şi actorul Ion Besoiu, în vârstă de 82 de ani, au devenit primii cetăţeni de onoare ai judeţului Sibiu, distincţie care va mai fi acordată şi altor personalităţi.
Citeşte mai mult...
Delicious
TwitterFacebookLinkedInBufferMail
+TAG
Consilier SEL din Cavarzere: "S-o dăm pe leghistă la negri”
Scandal pentru o postare pe Facebook a lui Angelo Garbin (foto), consilier local într-o localitate venețiană. "Ar trebui lăsată într-un țarc cu douăzeci de negri posedați…". Este fraza scrisă pe Facebook de Angelo Garbin, zis "El Maestron", consilier local al Sel Sinistra, Ecologia e Liberta la Cavarzere provincia Venezia).
Fraza a fost scrisă în dialect venețian: «Ma varda che rassa de femena...la saria da molare in on recinto cň na ventina de negri assatanŕ e nesuno che la iuta e stare a vedare la sua reassion». Destinatara tratamentului ar trebui să fie Dolores Valandro, consilieră locală de la Lega Nord, condamnată în urmă cu câteva zile pentru că a invocat, tot pe rețeaua de socializare, violarea ministrului Integrării, Cecile Kyenge.
Chiar dacă Garbin a șters în grabă postarea imediat ce au început polemicile, cazul nu a rămas circumscris localității venețiene de 15.000 de locuitori. Consiliul local cu majoritate de centru-stânga a aprobat imediat o ordine de zi care condamnă violența verbală asupra femeilor și rasismul.
Reacția cea mai rapidă, cum era previzibil, a fost cea a Lega Nord. "Spunem Nu tratamentelor diferențiate în privința unui exponent de stânga", a tunat imediat șeful de grup al
Citeşte mai mult...
Delicious
TwitterFacebookLinkedInBufferMail
+TAG
Naţionala, aproape de dubla decisivă cu Ungaria şi Turcia


Peste o lună, echipa naţională a României reia campania de calificare la turneul final din Brazilia. Într-o grupă de foc alături de Olanda, Ungaria, Turcia, Estonia şi Andorra, selecţionata ţării noastre ocupă, în acest moment, locul 3. De aceea, meciurile din toamnă sunt decisive. “Tricolorii” vor întâlni Ungaria (6 septembrie) şi Turcia (10 septembrie).
Până la dubla cu Ungaria şi Turcia, selecţionerul trebuie să formeze un lot compact, însă există destul de multe tensiuni. În primul rand, Adrian Mutu nu a fost convocat. În al doilea rând, există tensiuni între Victor Piţurcă şi Laurenţiu Reghecampf, iar convocarea steliştilor este pusă sub semnul întrebării. Totuşi, este luată în calcul revenirea lui Cristian Săpunaru, cel care ar acoperi postul de fundaş dreapta, una dintre marile probleme ale naţionalei.
Citeşte mai mult...
Delicious
TwitterFacebookLinkedInBufferMail
+TAG
Verona, apelul disperat al poliției municipale: "Nu dați de pomană la cerșetorii ...
Fenomenul cerșetoriei la Verona este în creștere. Potrivit poliției municipale, este vorba depersoane exploatate de organizații internaționale. Unora li s-au aplicat chiar și peste 140 de sancțiuni. În general sunt români și deseori au legături de rudenie între ei.Ce anume se ascunde în spatele ultimei invazii de cerșetori care cer de pomană la semafoarele și pe străzile din centru?

Traficul de cerșetori, de competența anti-mafia

Potrivit poliției municipale este vorba de o adevărată organizație internațională și confirmarea ar veni de la numărul foarte ridicat de contravenții primite de diferiți cerșetori: chiar și 150 de amenzi, scrie cotidianul L'Arena. Este adevărat că atunci când întind mâna către geamul mașinii, în timp ce te afli la semafor, îți vine în mod spontan să le dai ceva mărunțiș.

Infirmi, persoane cu handicap mintal, femei cu copii care încercă să impresioneze trecătorii, arătând brațe ciungi, membre lipsă sau afișe care te fac să plângi scrise într-o italiană proastă. Însă zilele trecute poliția municipală a arestat circa douăzeci de persoane care cerșeau în intersecții. Bărbați și femei de vârste diferite, majoritatea de naționalitate română și înrudiți între ei sau cunoștințe: un adevărat racket al cerșetoriei, pe care polițiștii municipali încearcă să-l
Citeşte mai mult...
Delicious
TwitterFacebookLinkedInBufferMail
+TAG
Despre războiul civil al poetului Bondi și alte lucruri grotești
De vină o fi căldura mare, dar mi se pare că văd în jur doar lucruri grotești. Îmi par grotești italienii cu tatuajele, câinii și lamentările lor cu privire la căldură. Îmi par grotești americanii cu alarmele lor de atacuri teroriste și închiderea ambasadelor. Îmi par grotești românii care i-au premiat pe Inna și Carla's dreams. Îmi pare grotesc regele Mihai care l-a decorat pe primarul Chișinăului Dorin Chirtoacă cu ordinul Coroana României în grad de Cavaler.
Dar cel mai grotesc îmi pare Berlusconi la mitingul de la Palatul Grazioli, invectivele lui la adresa justiției "comuniste", lacrimile lui de om bătrân emoționat de lumea adunată și de tristețea situației sale de condamnat. Uite bogatul care nu a știut să se oprească la timp, să se retragă în mod onorabil sub acoperișurile răcoroase ale vilelor sale, să se bucure în pace de soare, vânt și mare, de copii și nepoți.

E straniu cum își pierd oamenii simțul grotescului. Un bătrân cu burta care îi atârnă peste cureaua pantalonilor și cu fața greoaie de atâtea retușuri, stă alături de Francesca Pascale, ultima sa iubită, tânără de nici treizeci de ani. Oare bătrânul acesta nu vede grotescul, falsitatea țipătoare a situației?
Citeşte mai mult...
Delicious
TwitterFacebookLinkedInBufferMail
+TAG