marți, 3 septembrie 2013

Ambasadorul României la Roma: Numărul celor care lucrează în condiţii legale în Italia

Asociația studențească ”Gaudeamus” din Bologna a sărbătorit Ziua Limbii Române
Începând cu anul acesta, Parlamentul României a hotărât prin legea organică Nr. 53/2013, instituirea zile de 31 august ca sărbătoare națională a Limbii Române.De ce s-a ales tocmai această dată? Răspunsul este unul evident: suficient să ne aducem aminte de faptul că Republica Moldova sărbătorește Ziua limbii române, de peste 20 de ani, pe data de 31 august.
Un motiv în plus pentru asociația studențească moldo-românească din Bologna, Gaudeamus, de a îndeplini scopul prevăzut prin statut: ”tineri împreună pentru un viitor mai bun”.
În cadrul evenimentului găzduit de Centrul Zonarelli din Bologna, pe 1 septembrie, Limba româna a făcut capul de afiș. S-au recitat poezii, s-a discutat, s-a cântat și totul pentru a elogia elementul fundamental al identității, limba, pentru noi, Limba Română. În ultima perioadă am partecipat la diverse discuții cu privire la rostul acestei sărbători, a zilei alese și de aceea vroiam să ascult și părerea celor prezenți la eveniment.

Constantin Păuleț, în țară a muncit pentru 10 ani ca profesor de geografie, a lăsat catedra pentru a se stabili în Italia, unde locuiește de peste 7 ani:
-Ce părere aveți despre ziua de 31 august, ca sărbătoare națională a Limbii Române?
”....o sărbătoare națională pentru Limba Română,
Citeşte mai mult...
Visit Website
TwitterFacebookLinkedInBufferMail
Evernote 
MARI
+TAG
Român ucis de un italian la Catania: înjunghiat şi aruncat de la balcon de fiul concubinei
Un român de 40 de ani, Ionel Dafinoiu (foto 1), a fost omorât pe 31 august, la Catania. Criminalul i-a tăiat gâtul după ce, între cei doi, a avut loc o ceartă pe motive familiale.
Cel care l-a ucis pe Ionel Dafinoiu este Giuseppe Alfredo Tornello (foto 2), un italian în vârstă de 19 ani, fiul concubinei românului. Relaţia dintre român şi mama ucigaşului începuse după divorţul acesteia de tatăl lui Tornello. Fiul concubinei nu vedea însă cu ochi buni prezenţa românului în casă.
Sâmbătă, 31 august, după o discuţie aprinsă între cei doi bărbaţi s-a întâmplat şi tragedia. Tornello l-a tăiat cu cuţitul pe român, în regiunea gâtului, după care l-a ridicat şi l-a aruncat peste balcon, de la etaj.
Criminalul, cu antecedente penale pentru furt, s-a predat apoi la secţia de carabinieri din Caltagirone. Pentru român nu a existat nicio speranţă, acesta decedând în drum spre spital.
Italianul a fost arestat şi trimis la închisoarea din Caltagirone.

Acuzat că a dizolvat în acid un român, pus în libertate


Citeşte mai mult...
Visit Website
TwitterFacebookLinkedInBufferMail
Evernote 
MARI
+TAG
Ambasadorul României la Roma: Numărul celor care lucrează în condiţii legale în Italia a ...
Ambasadorul României la Roma, Dana Constantinescu, susţine că românii ar trebui să fie mai bine reprezentaţi la nivelul administraţiei locale din Italia. Ea afirmă într-un interviu acordat AGERPRES că reprezentarea românilor la nivelul administraţiei locale din peninsulă comparativ cu numărul acestora este extrem de modestă.
Dana Constantinescu vorbeşte şi despre priorităţile mandatului său de ambasador, scăderea numărului de muncitori de pe teritoriul Italiei, domeniile în care excelează aceştia şi colaborarea cu autorităţile locale în ceea ce priveşte infracţionalitatea.

Ambasadoarea Dana Constantinescu a fost primită de preşedintele Giorgio Napolitano


Doamnă ambasador, aţi preluat de puţin timp mandatul. Care sunt priorităţile dumneavoastră?
După două luni şi jumătate la Roma, în 2013 se poate face o listă de priorităţi. Eu nu cred că ele diferă foarte mult pe o relaţie atât de importantă cum este cea cu Italia. Priorităţile anului 2013 cred că sunt aceleaşi ca ale anului 2011, 2012 sau 2014 şi 2015, bineînţeles cu elemente punctuale care apar în funcţie de dezvoltările ulterioare.
Relaţia bilaterală cu Italia este una excelentă din punct de vedere politic, sigur că la capitolul acesta ne dorim să îmbogăţim segmentul care corespunde întâlnirilor la nivel înalt. Încercăm să organizăm o întâlnire pentru anul acesta între miniştrii
Citeşte mai mult...
Visit Website
TwitterFacebookLinkedInBufferMail
Evernote 
MARI
+TAG
Agerpres propune înfiinţarea Asociaţiei Mondiale a Presei Române din Străinătate
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES a propus înfiinţarea Asociaţiei Mondiale a Presei Române din Străinătate. Propunerea a fost făcută de directorul general al AGERPRES, Alexandru Giboi, în cadrul dezbaterii intitulate "Prezenţa mass-mediei de expresie românească în afara graniţelor ţării", care a avut loc la Mangalia, în cadrul programului "Diaspora Estival", organizat de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, în perioada 11-25 august.
"Principalul scop al Agenţiei Naţionale de Presă, aşa cum este definit prin lege şi cum îl văd şi eu, este de a da rapid informaţii corecte şi cât mai indiscutabile către comunităţile de români şi aici vorbim de ţară şi de străinătate. Presa are, poate, cel mai important rol în informarea populaţiei. Ne-am asumat rolul acesta, de a aduce un plus de calitate în ceea ce înseamnă mass-media românească, într-o perioadă în care primează, din păcate, alte priorităţi pentru presă scandaluri, diverse lucruri care poate atrag o mai mare audienţă, dar nu ajută cu nimic cultura, educaţia. (...)”
”O propunere pe care o am către dumneavoastră din partea Agenţiei Naţionale de Presă este să ne concentrăm un pic mai mult eforturile şi să realizăm o Asociaţie Mondială a Presei Române din
Citeşte mai mult...
Visit Website
TwitterFacebookLinkedInBufferMail
Evernote 
MARI
+TAG
Regizor italian de filme horror, a realizat un videoclip de manele
După doar o lună de continuă ascensiune, în prima săptămână a lui iulie, cântecul românesc din genul manele, “Zalele” a ajuns pe primul loc în clasamentul MTV Italia. Puțini știu că în spatele succesului melodiei interpretate de Claudia și Asu, se află o amplă operațiune managerială a unui producător italian, Giancarlo Meo, cel care a lansat si Haiducii, cu “Dragostea din tei”, la nivel european, în 2003.
Obiectivul este cucerirea topurilor europene. Pe 21 iunie, “Zalele” s-a situat pe prima poziție în topul Itunes din Peninsulă, fiind cea mai vândută melodie dance, scrie “Corriere della Sera TV” pe pagina online. E vorba, scriu jurnaliștii de la Corriere, despre “un sound gitano în ritm de dance, poate un nou “Waka waka”.
Peste 800.000 de vizualizări
Videoclipul “Zalele”, lansat pe Youtube, a înregistrat peste 800.000 de vizualizări, în două luni. Cel care a realizat videoclipul este Gabriele Albanesi, un tânăr regizor italian, specializat în filme horror. El a regizat și videoclipul în 3D al melodiei “Kiss me Dracula”, din coloana sonoră a filmului “Dracula”, peliculă lansată în 2012 de cunoscutul regizor Dario Argento.

Albanesi ne-a povestit în exclusivitate cum a luat naștere “hitul verii” în Italia. «Totul a
Citeşte mai mult...
Visit Website
TwitterFacebookLinkedInBufferMail
Evernote 
MARI
+TAG