joi, 7 noiembrie 2013

Ghinionul echipei Steaua

Italia va sprijini România în procesul de aderare la spațiul Schengen, în contextul în care Italia va deține președinția Consiliului Uniunii Europene în al doilea semestru al anului 2014, iarraporturile bilaterale dintre cele două țări sunt "excelente", a afirmat ambasadorul României în Italia, Dana Constantinescu, în cursul unui interviu acordat miercuri agenției de presă TMNews, citată de Agerpres.
"Începutul mandatului meu intervine într-un moment în care relațiile bilaterale dintre România și Italia sunt excelente și au ajuns la o deplină maturitate. Relațiile dintre România și Italia se bazează pe afinități culturale și istorice și pe idealuri comune, în cadrul unui parteneriat strategic consolidat", a subliniat ambasadorul Dana Constantinescu.

Ambasada Italiei la Bucureşti: România trebuie să intre în Schengen

Dana Constantinescu, care este ambasador la Roma de cinci luni, este convinsă că Italia, în calitate de membru fondator al UE și în contextul în care va deține președinția Consiliului Uniunii Europene în perioada 1 iulie — 31 decembrie 2014, va susține aderarea României la spațiul Schengen.
"Italia a susținut constant aderarea țării noastre la Schengen", confirmând că România "a îndeplinit toate criteriile" în acest sens, a explicat Dana Constantinescu.

Franţa nu ne vrea în Schengen. Se temeCiteşte mai mult...

Visit Website
TwitterFacebookLinkedInBufferMailCustom Sharing Tool
Evernote 
MARI
+TAG
Champions League: Steaua, lovită de ghinion
Steaua a fost lovită de ghinion în prelungirile partidei cu Basel şi a plecat din Elveţia cu un singur punct. După 1-1 cu Basel, şansele “roş-albaştrilor” de a mai continua în Europa sunt minime, întrucât au adunat numai două puncte după patru etape şi se află pe ultimul loc în clasamentul grupei.
După patru meciuri disputate în grupele Champions League, singura echipă românească din această cimpetiţie, Steaua Bucureşti, nu are decât două puncte, ambele obţinute în urma remizelor identice (1-1) cu echipa elveţiană FC Basel. Liderul grupei este Chelsea Londra, echipă care i-a umilit pe stelişti cu scorul de 4-0, iar pe poziţia secundă se alfă Schalke, germanii învingându-i pe “roş-albaştrii” cu scorul de 3-0.
Victorie ratată în prelungiri
“Roş-albaştrii” au ratat ocazia de a obţine prima victorie în Champions League, după şapte ani. Astfel, după această partidă, Steaua rămâne fără victorie de 21 de meciuri în cea mai titrată competiţie inter-cluburi, după cea din deplasarea de la Dinamo Kiev, scor 4-1, din 13 septembrie 2006. Din păcate, Steaua a ratat incredibil victoria la Basel, după ce elveţienii au egalat în prelungirile partidei, iar românii şi-au complicat situaţia în grupă şi chiar ar putea spune
Citeşte mai mult...
Visit Website
TwitterFacebookLinkedInBufferMailCustom Sharing Tool
Evernote 
MARI
+TAG
Traian Băsescu, acuzat că primeşte mită de la marile corporaţii şi că a folosit bani ...
Traian Băsescu l-a dat în judecată pe Sorin Roşca Stănescu, după ce senatorul PNL a declarat că preşedintele ar fi primit mită pentru susţinerea proiectului minier de la Roşia Montană.
În plângerea înaintată de Traian Băsescu, se arată că "acuzaţiile făcute de curând comportă o gravitate deosebită întrucât asociază persoana subsemnatului în calitate de demnitar public cu o activitate infracţională". "Este limpede că astfel de acuzaţii sunt de natură să creeze suspiciuni şi insecuritate faţă de activitatea subsemnatului având urmări deosebit de dăunătoare pentru desfăşurarea mandatului încredinţat", se mai spune în plângere.
Şeful statului îi cere senatorului liberal despăgubiri modice în valoare de 100 de lei. Sorin Roşca Stănescu a declarat, în repetate rânduri, faptul că Traian Băsescu ar fi primit mită de la Roşia Montana Gold Corporation. "Evidenţa politicienilor mituiţi, a unei bune părţi, nu chiar a celor mai importanţi, o are Corina Vinţan, care a fost purtător de cuvânt în Ministerul de Externe, mâna dreaptă a lui Răzvan Ungureanu, care şi-a făcut un ONG care are un contract cu Gold Corporation, care primeşte sume uriaşe de bani care apoi, de la doamna Vinţan, în baza unor contracte, sunt virate în beneficiul unor
Citeşte mai mult...
Visit Website
TwitterFacebookLinkedInBufferMailCustom Sharing Tool
Evernote 
MARI
+TAG